Prejudecățile mele livrești

Prejudecățile mele livrești au început încă de pe vremea când eram mică și-l vedeam pe tataie în fotoliu cu o bucată mare de hârtie, învelită în ceva negru, pe genunchi. Era atât de absorbit de masa aceea întunecată, încât nu a văzut nici măcar cum am reușit să fac roata, lângă el, prima oară (și singura, de altfel) în viața mea. Nu a văzut nici măcar când mi-am luat rolele și am dat cu capul de gresie. Atât de captivat era.

Așa că am început să nu sport cărțile, chiar dacă încă nu știam că așa le zice, pentru că tataie nici nu băga de seama ce făceam când avea ochii lipiți de file. Și câte făceam! Numai prostii, îți dai seama. Pe lângă momentele când mă ignora, îmi mai citea și mie până obosea(m), își lua cartea cu Povești nemuritoare îndesată prin fotoliu, și începea să-mi zică povestea. Era capcana de la prânz, citea atât de mult, încât până la urmă oboseam să-l urmăresc și mă lua somnul pe covor. Și atât uram să dorm la prânz!

Când ai în familie numai cititori avizi și iubitori de cărți, toți încearcă să-ți insufle și ție dorința pentru citit. Așa a fost și la mine. La fiecare zi de naștere, la fiecare plimbare, în fiecare excursie, de fiecare dată când mă lua la piață, nu se întâmpla să nu dăm peste niște cărți de vânzare! Și, de obicei, îmi luau si mie ceva ce credeau că s-ar potrivi pentru un copil nebunatic ca mine.

Prin clasa a treia sau a patra, mi-a adus verișoară-mea primul volum din Harry Potter, ediția de la Egmont, cartonat, frumos, lucios, colorat. Arăta bine coperta, n-am ce să zic. Chiar am avut o tentativă s-o citesc, cred că am parcurs vreo 20 de pagini și m-a plictisit. Citeam paragrafe mici și mai citeam ceva peste o săptămână, și, bineînțeles, nu mi-a atras atenția. Am zis că e o carte proastă și că n-o să mă ating niciodată de ea. Mai ales că, de fiecare dată când mătuși-mea mă ducea în parc și mă dădea în leagăn, mă întreba de Harry Potter. “Despre ce e?”  “Cine e Harry Potter?” Mi-era puțin groază de fiecare dată când le vedeam pe verișoara și mătușa mea, pentru că eram sigură c-o să-mi pună o întrebare din Harry Potter și eu încă nu citisem cartea! Și nici n-am citit-o, chiar dacă mi-era frică.

Anii au trecut, Andreea a crescut, s-a dus la liceu, a ajuns în clasa a 9-a. Între timp, a citit câteva cărți cu plăcere, dar n-aș putea spune că prea multe, pentru că joaca, desenele și Naruto erau mult mai importante decât cititul. Într-o zi, parcă în vacanța de iarnă, iarnă d-aia frumoasă, când toți copacii, toate cablurile și toate casele sunt acoperite de chiciură sau, mai bine zis, gheață mai groasă de-o palmă, când, imediat cum se vedea soarele de după nori, totul strălucea și se transforma în sori, cablurile de pe strada ei n-au supraviețuit și au murit, s-au rupt, sub toată gheața.

N-am avut curent două zile. A fost groaznic. Cel mai târziu, ne anunțaseră, se va repara internetul și erau destule de reparat! Așa că, Andreea, drăguța de ea, și-a zis: Vaaaaaaaaai, eu fără înternet?! Pentru atâtea zile?! Dar Andreea a avut noroc, pentru că și-a amintit că are niște cărți, multe cărți, pe care nu a pus mâna niciodată și pe care s-a depus praful.

Imediat cum am ajuns în fața dulapului unde ne țineam cărțile, am dat peste Harry Potter. Era frig în camera aia, așa că am înhățat volumul ăla care mi-a dat atâtea coșmaruri în copilărie și nu m-am uitat înapoi. M-am dus la căldură. Am deschis cartea. Și, hopa!, am terminat-o în… cât?! Două-trei ore?! Imposibil, nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva cu o carte! E doar o carte!

Din final, mi-am dat seama că e o serie. Seria aia cool după care s-au făcut filmele alea grozave care se difuzau pe Pro TV? Mhm. Nu numai că am dat gata încă două cărți în săptămâna aia izolată de tehnologie și societate, dar imediat cum am avut conexiune la internet, am căutat despre Harry Potter. Am găsit de unde să împrumut volumele și, în mai puțin de-o lună, citisem toate cărțile, văzusem toate filmele, aveam caiete cu citate și poze din Harry Potter și vreo 45 de poze cu Daniel Radcliffe (actorul care îl joacă pe Harry Potter) în telefon, că, deh, Andreea trebuie să privească ceva înainte de culcare.

Nu mi s-a terminat aventura cu Harry Potter. Chiar nu. Am citit o grămadă de cărți, am cumpărat cutii întregi, îmi place să-mi petrec timpul click-uind pe elefant, printrecărți, târgul cărții, libris, anticariatulunu. Am o grămadă de liste, goodreads a devenit noul facebook pentru mine, toți prietenii pe care îi am acum citesc cărți, unii tocmai pentru că s-au molipsit de la mine. La școală, cel mai des am vizitat biblioteca, am împrumutat cărți de la aproape toți profesorii. Am cărți în toate locurile obscure, chiar și sub pat. Niciodată n-am ce să citesc! Și sunt o bibliotecă ambulantă.

Ironic  este faptul că acea carte care mi-a produs coșmaruri, m-a făcut să-mi descopăr cea mai mare pasiune din toate timpurile: cititul. I loooove to read. Dacă nu m-aș ști, aș zice că-s chiar o disperată.

 

P.S. Am realizat acest articol pentru a participa la concursul Prejudecăți Livrești organizat de Illusion’s Street și Literatură pe tocuri. Le mulțumesc pentru ocazie, pentru că mi-am reamintit niște lucruri foarte frumoase! Link către concurs: https://illusionsstreet.wordpress.com/2016/09/19/provocare-concurs-prejudecati-livresti/

Advertisements

3 thoughts on “Prejudecățile mele livrești

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s