Prejudecățile mele livrești

Prejudecățile mele livrești au început încă de pe vremea când eram mică și-l vedeam pe tataie în fotoliu cu o bucată mare de hârtie, învelită în ceva negru, pe genunchi. Era atât de absorbit de masa aceea întunecată, încât nu a văzut nici măcar cum am reușit să fac roata, lângă el, prima oară (și singura, de altfel) în viața mea. Nu a văzut nici măcar când mi-am luat rolele și am dat cu capul de gresie. Atât de captivat era.

Așa că am început să nu sport cărțile, chiar dacă încă nu știam că așa le zice, pentru că tataie nici nu băga de seama ce făceam când avea ochii lipiți de file. Și câte făceam! Numai prostii, îți dai seama. Pe lângă momentele când mă ignora, îmi mai citea și mie până obosea(m), își lua cartea cu Povești nemuritoare îndesată prin fotoliu, și începea să-mi zică povestea. Era capcana de la prânz, citea atât de mult, încât până la urmă oboseam să-l urmăresc și mă lua somnul pe covor. Și atât uram să dorm la prânz!

Când ai în familie numai cititori avizi și iubitori de cărți, toți încearcă să-ți insufle și ție dorința pentru citit. Așa a fost și la mine. La fiecare zi de naștere, la fiecare plimbare, în fiecare excursie, de fiecare dată când mă lua la piață, nu se întâmpla să nu dăm peste niște cărți de vânzare! Și, de obicei, îmi luau si mie ceva ce credeau că s-ar potrivi pentru un copil nebunatic ca mine.

Prin clasa a treia sau a patra, mi-a adus verișoară-mea primul volum din Harry Potter, ediția de la Egmont, cartonat, frumos, lucios, colorat. Arăta bine coperta, n-am ce să zic. Chiar am avut o tentativă s-o citesc, cred că am parcurs vreo 20 de pagini și m-a plictisit. Citeam paragrafe mici și mai citeam ceva peste o săptămână, și, bineînțeles, nu mi-a atras atenția. Am zis că e o carte proastă și că n-o să mă ating niciodată de ea. Mai ales că, de fiecare dată când mătuși-mea mă ducea în parc și mă dădea în leagăn, mă întreba de Harry Potter. “Despre ce e?”  “Cine e Harry Potter?” Mi-era puțin groază de fiecare dată când le vedeam pe verișoara și mătușa mea, pentru că eram sigură c-o să-mi pună o întrebare din Harry Potter și eu încă nu citisem cartea! Și nici n-am citit-o, chiar dacă mi-era frică.

Anii au trecut, Andreea a crescut, s-a dus la liceu, a ajuns în clasa a 9-a. Între timp, a citit câteva cărți cu plăcere, dar n-aș putea spune că prea multe, pentru că joaca, desenele și Naruto erau mult mai importante decât cititul. Într-o zi, parcă în vacanța de iarnă, iarnă d-aia frumoasă, când toți copacii, toate cablurile și toate casele sunt acoperite de chiciură sau, mai bine zis, gheață mai groasă de-o palmă, când, imediat cum se vedea soarele de după nori, totul strălucea și se transforma în sori, cablurile de pe strada ei n-au supraviețuit și au murit, s-au rupt, sub toată gheața.

N-am avut curent două zile. A fost groaznic. Cel mai târziu, ne anunțaseră, se va repara internetul și erau destule de reparat! Așa că, Andreea, drăguța de ea, și-a zis: Vaaaaaaaaai, eu fără înternet?! Pentru atâtea zile?! Dar Andreea a avut noroc, pentru că și-a amintit că are niște cărți, multe cărți, pe care nu a pus mâna niciodată și pe care s-a depus praful.

Imediat cum am ajuns în fața dulapului unde ne țineam cărțile, am dat peste Harry Potter. Era frig în camera aia, așa că am înhățat volumul ăla care mi-a dat atâtea coșmaruri în copilărie și nu m-am uitat înapoi. M-am dus la căldură. Am deschis cartea. Și, hopa!, am terminat-o în… cât?! Două-trei ore?! Imposibil, nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva cu o carte! E doar o carte!

Din final, mi-am dat seama că e o serie. Seria aia cool după care s-au făcut filmele alea grozave care se difuzau pe Pro TV? Mhm. Nu numai că am dat gata încă două cărți în săptămâna aia izolată de tehnologie și societate, dar imediat cum am avut conexiune la internet, am căutat despre Harry Potter. Am găsit de unde să împrumut volumele și, în mai puțin de-o lună, citisem toate cărțile, văzusem toate filmele, aveam caiete cu citate și poze din Harry Potter și vreo 45 de poze cu Daniel Radcliffe (actorul care îl joacă pe Harry Potter) în telefon, că, deh, Andreea trebuie să privească ceva înainte de culcare.

Nu mi s-a terminat aventura cu Harry Potter. Chiar nu. Am citit o grămadă de cărți, am cumpărat cutii întregi, îmi place să-mi petrec timpul click-uind pe elefant, printrecărți, târgul cărții, libris, anticariatulunu. Am o grămadă de liste, goodreads a devenit noul facebook pentru mine, toți prietenii pe care îi am acum citesc cărți, unii tocmai pentru că s-au molipsit de la mine. La școală, cel mai des am vizitat biblioteca, am împrumutat cărți de la aproape toți profesorii. Am cărți în toate locurile obscure, chiar și sub pat. Niciodată n-am ce să citesc! Și sunt o bibliotecă ambulantă.

Ironic  este faptul că acea carte care mi-a produs coșmaruri, m-a făcut să-mi descopăr cea mai mare pasiune din toate timpurile: cititul. I loooove to read. Dacă nu m-aș ști, aș zice că-s chiar o disperată.

 

P.S. Am realizat acest articol pentru a participa la concursul Prejudecăți Livrești organizat de Illusion’s Street și Literatură pe tocuri. Le mulțumesc pentru ocazie, pentru că mi-am reamintit niște lucruri foarte frumoase! Link către concurs: https://illusionsstreet.wordpress.com/2016/09/19/provocare-concurs-prejudecati-livresti/

Advertisements

Isabela de Castilia. Legământul iubirii de C.W. Gortner

isabela-de-castilia-legamantul-iubirii_1_fullsizeTitlu: Isabela de Castilia. Legământul iubirii

Titlu în engleză: The Queen’s Vow

Autor: C.W. Gortner

Editură: Litera

Notă GR: 3.89

Colecție: Iubiri și destine

Nr. pagini: 420

Data publicării: August, 2014

Despre autor: C. W. Gortner este un autor american de origine spaniolă, care are o mare pasiune pentru istorie, atât de mare încât scrie ficțiune istorică. A fost tradus în peste 20 de limbi.

Descriere: “Isabela de Castilia – regina care a făcut posibilă unificarea Spaniei, alături de soțul ei, Ferdinand de Aragon; regina care a pus bazele Inchiziției conduse de Torquemada, expulzând zeci de mii de evrei și musulmani; regina care a purtat un lung război pentru a-i alunga pe mauri din Granada; regina care a avut încredere în viziunea lui Columb și i-a finanțat expediția în căutarea unui nou drum spre Indii. Cine a fost cu adevărat această femeie atât de puternică încât a schimbat destinul unei națiuni? De la mărețele palate din Segovia la câmpurile de luptă din Granada și grădinile pline de intrigi politice din Sevilia, C.W. Gortner ne poartă într-o epocă fascinantă, lăsându-ne să descoperim pas cu pas frământările politice, dar și pe cele din sufletul unei femei uimitor de complexe – Isabela de Castilia.”

Părerea mea: Când am citit prima oara despre Catherine de Aragon, despre tot ceea ce a îndurat ea în mariajul ei cu Henry al VIII-lea, mi-am dorit să știu cine îi sunt părinții. Să aflu cât mai multe despre ei. N-am făcut multe pentru asta, iar, după mult timp, doar am împrumutat o carte și în mâinile mele a ajuns “Isabela de Castilia. Legământul iubirii”. N-am făcut din prima clipă conexiunea, de abia după ce m-am apucat de citit mi-am dat seama că Isabela de Castilia este mama Catherinei, o regină care a condus cu mână de fier și a rămas în istorie.

isabel_catolicaFacem cunoștință cu Isabela când aceasta are doar trei ani. Tatăl ei, Ioan al II-lea al Castiliei, e pe patul de moarte și își cheamă urmașii la el pentru un ultim rămas bun. Isabela este înspăimântată de toată agitația care o înconjoară, de tot misterul care acoperă fiecare chip, iar faptul că trebuie să îl vadă pe tatăl ei cel rece în acel moment, nu-i face deloc treaba mai ușoară. Lângă căpătâiul tatălui ei, se află și fratele ei vitreg Henric, moștenitorul tronului și viitorul Henric al IV-lea. Pe Isabela o cutremură figura fratelui ei, pe care nu-l știe atât de bine.

Odată ce regele își dă ultima suflare și mama Isabelei, Isabela a Portugaliei, este văduvă, ei trebuie să fugă cât mai repede de noul rege, care ar putea gândi că frații lui vitregi sunt o piedică pentru stabilitatea tronului său. Mama lor este ajutată de Carrillo, un om al bisericii cu aspirații mari. Isabela și fratele ei, Alfonso, duc o viață liniștită și săracă, plină de greutăți, departe de curte, într-un castel din Arévalo. Chiar dacă tatăl lor lăsase ordin ca ei să fie îngrijiți bine, fratele lor i-a lăsat în voia sorții.

“Încet, am întins brațul și am prins-o pe mama de mână. Nu mai îndrăznisem niciodată până atunci s-o ating fără permisiune. Pentru mine, fusese întotdeauna o faptură frumoasă, dar distantă, în vesminte strălucitoare, de pe buzele căreia se revărsau veșnic râsete, înconjurată de admiratori lingușitori – o mamă ce trebuia iubita de la depărtare. Acum însă arăta de parcă ar fi umblat kilometri întregi printr-un peisaj stâncos, cu un aer chinuit care mă făcea să-mi doresc să fi fost mai mare, mai puternică; să fiu cumva suficient de puternică încât să o pot apăra de soarta crudă care-l luase pe tatăl meu de lângă ea.”

Isabela a Portugaliei își dorește cu ardoare ca Henric al IV-lea să moară, ca Alfonso, fiul ei, să devină următorul rege. Este conștientă de toate păcatele și blasfemiile pe care le face Henric la curtea lui. Pentru că din primul mariaj cu Blanca de Navara nu a avut moștenitori, acesta a decis să divorțeze și s-a căsătorit cu Ioana a Portugaliei. La câțiva ani, se naște Ioana, numită de popor Juana la Beltraneja, pentru că paternitatea ei era neclară și supușii de la curte bănuiau că adevăratul tată al Ioanei era Don Beltrán de La Cueva.

“Nu mai așteptai permisiunea lui. Mă ridicai și îl cuprinsei în brațe, fără să-mi pese de ce aveau să creadă curtenii sau granzii. Tot ce conta în această clipă era faptul că el și cu mine eram de același sânge. Eram o familie, frate și soră.”

“Tatăl nostru mi-a spus o dată că și-ar fi dorit să se fi născut un om de rând, ca să nu fie nevoit să poarte povara lumii pe umerii lui. Henric zambi trist. Acum, adesea simt și eu același lucru.”

Când regina era gata s-o nască pe Juana la Beltraneja, cei doi frați au fost chemați la curte, pentru a fi sub ochii regelui și pentru a-și termina educația. Isabela este despărțită de fratele ei, care este dat pe mâinile unui tutore, iar Isabela rămâne în grija reginei. La început, Isabela este șocată de toată infamia și destrăbălarea care o înconjoară. Este evident că regina nu este fidelă soțului ei, că prietenii cuplului regal au apucături ciudate și că regele are ca prieten un bărbat îmbrăcat în femeie cu care își petrece prea mult timp.

“Amintirea mi se întipărise în minte – o lecție de neuitat că în viață schimbările se produc fie că suntem sau nu pregitiți pentru ele și că trebuie să facem tot ce putem ca să ne adaptăm, cu cât mai puțină tevatură.”

Tatăl Isabelei și-a dorit, încă de când aceasta avea șase ani, ca Isabela să se căsătorească cu Ferdinand. Însă Henric al IV-lea vede în asta o amenințare și nu ia în considerare promisiunile făcute de tatăl său. Crede chiar că Isabela ar putea fi luată în considerare pentru a fi înlocuitoarea lui, daca ar fi aranjată într-un mariaj atât de benefic și puternic. Cu toate că nu își dorește la început s-o forțeze pe sora lui să între într-un mariaj cu forța, când primește o a doua propunere din partea lui Alfonso V al Portugaliei, cumnatul lui, își dorește ca acest mariaj să devină o realitate. Astfel viitorul fiicei lui ar putea fi asigurat.

 

“Ferdinand mă învățase să mă încred în mine.
Iar acum, cu voia lui Dumnezeu, ne vom încrede unul în altul.”

Isabela simte presiunea propunerilor în căsătorie. Știe că s-ar putea să nu fie alegerea ei pentru prea multă vreme. Dar și-a promis să respecte prima promisiune care s-a făcut între ea și Ferdinand. Și-l dorește pe el de soț. Simte că el este alesul. Așa că trebuie să reziste și să spună în continuare nu, pentru că doar credința ei i-a mai rămas.

“Cel mai important era faptul că îmi împărtășea înclinația de a păcătui prin optimism, adică a vedea lucrurile prin prisma a ceea ce se putea realiza mai degrabă decât prin ceea ce se pierduse. Era peste măsură de încrezător în sine și nu îi plăcea opoziția, iar în acele zile de început fui bucuroasă să-l las să se exprime fără să-l întrerup, privindu-l doar cum măsura cu pasul încăperea afirmându-și viziunea asupra viitorului nostru, în timp ce eu stăteam lângă foc și îi cârpeam pantalonii și cămășile.”

weddind isabela and ferdinandIsabel-TVESAVE IDK

L-am adorat pe Ferdinand din cap până în picioare. E genul de bărbat de care te îndrăgosești imediat. Chiar dacă este cu aproape un an mai mic decât Isabela, luptă pe front alături de soldații tatălui său și-și conduce poporul. Este un om de onoare. O iubește pe Isabela. Te cucerește de la primele cuvinte rostite.

“(…) cu toții zâmbeau, ne urmăreau și asteptau. Succesul nostru ar fi fost recompensat cu tratate și alianțe care ne-ar fi crescut influența și ne-ar fi consolidat poziția. Eșecul ne-ar fi adus pieirea.”

Fernando_e_Isabel
Potret de nuntă. Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabela I a Castiliei

Cred că mariajul dintre Isabela și Ferdinand, chiar dacă a fost unul amenințat de multe probleme, nedorit de fratele vitreg al Isabelei și îndeplinit pe ascuns, a fost unul dintre cele mai reușite din acele timpuri. Isabela a făcut imposibilul și s-a căsătorit cu cel ales de ea, dar, cu toate acestea, cine avea siguranța pe acele timpuri că un mariaj va fi reușit și fericit? Că nu va fi doar o uniune de ochii lumii? Isabela și Ferdinand au fost norocoși, pentru că ei au avut mult mai mult de atât. Au fost făcuți unul pentru celălalt.

Au fost multe personaje care mi-au ajuns la inimă, care mi-au atras atenția mai mult decât personajul principal chiar. Lupta pentru tron a fost una aprigă, fiecare are un motiv, nimeni nu scapă de o alianță. Mă gândesc cum ar fi fost să mă nasc în acea perioadă și să fiu și eu nevoită să suport regi care-și doresc doar să li se umple cupa cu vin și cuferele cu aur.

Trebuie să recunosc că am rămas cu multe întrebări după ce am citit cartea asta. Vreau să știu ce s-a întâmplat cu toți copiii Isabelei, pentru că, având o asemenea mamă, multe își pun amprenta și asupra copiilor.

Mi-a plăcut cartea la nebunie. Am citit-o foarte repede și am aflat chiar foarte multe lucruri interesante. Am și aprofundat căutarea de informații după ce am citit romanul și, cu siguranță, n-o să fie ultima carte despre Isabela pe care o citesc. De asemenea, am găsit o ecranizare care pare interesantă și urmărește viața ei, pentru cei care nu au timp să citească și preferă serialele: Isabel (2011-2014)

Dacă vă plac cărțile de genul, nu ezitați s-o citiți. O să vă placă la nebunie!

**Imaginile nu-mi aparțin. Surse: Wikipedia și ecranizarea Isabel (2011-2014)**

Pilotul de pe Dunăre de Jules Verne

pilotul de pe dunareTitlu: Pilotul de pe Dunăre

Titlu în franceză: Le Pilote du Danube

Autor: Jules Verne

Editura: Ion Creangă

Notă GR: 3.59

Serie: Călătorii extraordinare

Traducere: Maria Brăescu

Nr. pagini: 165

Anul publicării: 1985

Despre autor: Jules Verne (n. 8 februarie 1828 – d. 24 martie 1905) a fost un scriitor francez și precursor al literaturii SF. În 1863, a fost publicat volumul “Cinci săptămâni în balon” și, datorită succesului imens pe care l-a avut, Jules Verne a primit o ofertă extraordinară, un contract pe o perioadă de 20 de ani, pentru a scrie o serie de cărți numită “Călătorii extroardinare”, din care mai fac parte și “Ocolul Pământului în 80 de zile”, “Insula misterioasă” și “Douăzeci de mii de leghe sub mări”. Seria a ajuns la un număr impresionant de 62 de cărți, toate conținând povești frumoase, nemaiauzite până la data apariției lor. Jules Verne este unul dintre cei mai traduși autori din lume, mulți copii bucurându-se de cărțile lui.

Descriere: În 1876, la Sigmaringen, Liga Dunăreană organizează un concurs de pescuit cu două categorii: cine prinde cea mai mare cantitate de pește și cine prinde peștele care cântărește cel mai mult. Liga Dunăreană este recunoscută pentru faptul că i se alătură mulți pescari talentați care fac acest lucru de când au putut să țină undița în mână. Toată lumea este surprinsă când, la ambele categorii, câștigă un anume Ilia Bruș, un mestru pescar maghiar, pe care nu-l știe nimeni și care s-a alăturat Ligii acum câteva zile. Când Ilia Bruș se duce pe scenă ca să-și ridice premiile, își anunță colegii că are de când să navigheze de-a lungul Dunării, de la începutul ei, până la ieșirea în Marea Neagră, iar pe parcursul întregii călătorii, el va trebui să trăiască doar din peștele pescuit de el. Oare va reuși Ilia Bruș să-și ducă planurile până la sfârșit?

Părerea mea: Întotdeauna mi-am dorit să citesc ceva de Jules Verne, pentru că, atunci când eram mică, eram disperată după desenele cu Willy Fog, ” Înconjurul lumii în 80 de zile cu Willy Fogg”, ” Willy Fogg în 20000 leghe sub mări” și “Călătorie spre centrul Pământului cu Willy Fogg”. Nu mă puteai convinge cu nimic să plec din fața televizorului atunci când erau desenele cu el. Și, chiar dacă povestea era extraordinară și mă gândeam că probabil așa sunt și cărțile, niciodată n-am avut curaj să mă aproprii de ele. (Un motiv ar fi fost faptul că, din câte am înțeles, doar cele de la Adevărul sunt cărțile întregi. Nu știu cât de adevărat e acest lucru, dar cele de la Adevărul chiar sunt mai mari decât celelalte ediții românești, așa că nu risc și prefer să le citesc pe acestea. Încă o chestie care m-a surprins și despre care nu știu ce să zic: Cele de la Adevărul cred că sunt niște reeditări după cele scoase de Editura Ion Creangă aproximativ acum 30 de ani. Au exact același format.)

13672588_631570483676727_1939038772_n

Acum aproape două săptămâni, am fost la bibliotecă și am găsit mai multe cărți de Jules Verne. Căutam de ceva timp “Castelul din Carpați” tocmai pentru că acțiunea este situată mai mult în România, dar n-am avut norocul s-o găsesc. În schimb, tot scotocind, am găsit “Pilotul de pe Dunăre” și, sperând că o parte din acțiune o să se petreacă și în România, m-am decis s-o iau. Și nu regret. 🙂

Prima oară facem cunoștință cu Ilia Bruș, un bărbat cinstit care apare de nicăieri și care îi depășește pe toți ceilalți în câteva secunde. M-a entuziasmat prin curajul, carisma și inteligența lui și am fost bucuroasă să fiu alături de el pe parcursul călătoriei sala pe Dunăre. M-am temut însă foarte mult pentru el, pentru că toate ziarele vuiau în acea perioade de vești teribile despre o bandă de tâlhari nemiloși, care erau în stare să sfârtece pe oricine care se punea între ei și o bijuterie.

Banda de tâlhari era condusă de un anumit Ladko, iar șeful poliției dunărene, Carol Dragoș, este desemnat să se ocupe de prinderea ei. Carol Dragoș m-a surprins în multe feluri, mi se pare că este unul dintre cei mai buni anchetatori pe care i-am întâlnit în cărțile citite de mine până acum. Știe să se folosească te toate atuurile lui, dar rămâne, în același timp, un om de onoare și nu-și dorește să facă dreptate prin căi neleguite. Este un bărbat dur, pe care timpul și-a pus amprenta, dar care este în stare să facă orice pentru convingerile lui.

13872336_631570437010065_548657620_n

Din alt unghi, facem cunoștință cu Sergiu Ladko, tot un om de onoare, pilot pe Dunăre, care este cunoscut ca un înotător extraordinar, salvându-i pe mulți, de-a lungul timpului, de la înec. Natașa, una dintre cele mai frumoase fete din regiune, este protejata lui. Între cei doi se înfiripează repede o idilă, iar curând cei doi sunt logodiți. Unul pe nume Ivan Striga, care este exact opusul lui Ladko, fiind renumit pentru toate relele și ambițiile lui ordinare, este invidios pe Sergiu și-i dorește tot răul din lume pentru că i-a suflat femeia, pe Natașa, pe care o constrângea să-i fie nevasta.

Acțiunea din roman este mereu intensă, pentru că toată Europa este în fierbere. Turcia este mereu o amenințare și toată lumea se înfricoșază numai la gândul unui război. Maghiarii se răscoală, pentru că-și doresc independeță și libertate politică. Turcii iau măsuri drastice și măcelul începe.

De asemenea, am dat de niște ilustrații foarte frumoase care descriau unele scene din roman. Sunt foarte îngrijite și, fiind alb-negru, au un farmec aparte.

13884462_631570427010066_1054242038_n

Mi-a plăcut foarte mult romanul, cu toate că nu mă așteptam. Am trăit alături de personaje și mi-am dorit ca totul să se termine cu bine. Am stat cu sufletul la gură și mi-am dorit ca enigma să fie elucidată. Ca băieții răi să plătească pentru ceea ce au făcut. Totul este foarte bine pus la punct, fiecare detaliu este important și paginile sunt date foarte repede, pentru că-ți dorești să ți se confirme finalul, chiar dacă unele lucruri sunt previzibile. Sunt sigură că n-o să fie ultima carte de Jules Verne.

Recenzie: Maria Tudor. Povara frumuseții de Jean Plaidy

maria tudorTitlu: Maria Tudor. Povara frumuseții
Titlu original: Mary, Queen of France
Autor: Jean Plaidy
Editură: Litera
Notă GR: 3.76
Colecție: Iubiri și destine
Nr. pagini: 280
Anul apariției: 2014

Descriere: Maria Tudor – una dintre cele mai frumoase prințese ale Europei secolului al XVI-lea – este sora temutului rege Henric al VIII-lea, din dinastia Tudor. Răsfățată de autoritarul ei frate, Maria duce o viață fericită, până în momentul când trebuie să se supună dorinței acestuia și să accepte căsătoria cu bătrânul rege Ludovic, în vederea încheierii unei alianțe cu Franța. În secret însă, rămâne fidelă iubirii față de Charles Brandon, duce de Suffolk. Când regele Ludovic moare, după numai doi ani, Maria este hotărâtă să nu accepte o altă căsătorie de conveniență și decide să se unească în secret cu iubirea vieții ei. Ce doi sfidează voința regelui și conveniențele Curții, fără a ști dacă împreună vor găsi dragostea și fericirea sau dacă hotărârea lor le va aduce moartea.
Jean Plaidy este pseudonimul prolificei autoare britanice Eleanor Hibbert, cunoscută și sub numele de Victoria Holt. Cărțile sale, multe îmbinând istoria și ficțiunea, s-au vândut în 14 milioane de exemplare în întreaga lume.

Părerea mea:

Am văzut acum câțiva ani The Tudors și serialul acela superb m-a făcut să fiu pasionată de istoria Angliei, dar mai ales de dinastia Tudor, cu toate firișoarele de nebunie, pasiune, alianțe și trădări. Serialul, totuși, este prin de erori și omiteri și de unele mi-am dat seama de abia după ce am citit cartea asta.
În adevărata istorie pe care o știm și pe care o învățăm, Henry VIII a avut două surori: Margaret Tudor și Mary Tudor. În The Tudors, regele are doar o soră, Margaret Tudor, iar viața ei este un fel de combinație a celor două surori. În serial, Margaret Tudor este trimisă de acasă să se mărite cu Regele Portugaliei, un om bătrân și urât, cu un picior în groapă. N-o să uit niciodată cât de dezgustată era Margaret când l-a întâlnit pentru prima dată pe viitorul ei soț. Imaginea mi s-a impregnat pe retină și mi-am adus aminte de ea când am ajuns cu cititul la întâlnirea lui Mary cu viitorul ei soț.

Cartea aceasta m-a făcut să privesc această bucată de istorie dintr-o altă perspectivă, cea a lui Mary Tudor, al cincilea copil rezultat din mariajul lui Henry VII cu Elizabeth York. În acele timpuri, pentru o familie regală, cei mai importanți erau băieții, siguranța că numele și sângele va fi dus mai departe și că regalitatea Angliei va dănui multe secole după ce ei vor părăsi această lume. Fiicele, pe de altă parte, erau arme secrete pentru alianțe. Încă de când erau în scutece, erau începute tratative de căsătorie și erau date unei țări pentru avantaje politice și economice. Mary Tudor conștientizează, încă de mică, că aceea va fi soarta ei.

Mary Tudor este încă o copilă când acțiunea cărții începe. Asistă fericită la venirea invitaților care vor sărbători logodna ei cu Charles de Castilia, care este doar un copil și va trebui să aștepte cățiva ani până el va deveni destul de mare încât ea să fie chemată la curtea lui pentru finalizeaza căsătoriei.

În spatele ei, este Catherine de Aragon, văduva lui Arthur, Prinț de Wales. A fost dată uitării după ce soțul ei a murit și puterea tatălui ei, Ferdinand al II-lea de Aragon, s-a micșorat, dar, din umbră, privește urzelile din jurul ei și chiar ea plănuiește ceva. Iar planurile îi vor fi îndeplinite, pentru că va ieși din umbră și va fi prima soție a lui Henry VIII, regină a Angliei.

Lucrurile la curtea Tudor nu sunt chiar atât de roz precum par. Tatăl lui Mary, Henry VII, este bolnav și cei din jurul lui se așteaptă ca acesta să moară pe zi ce trece. Este înfățișat ca un om zgârcit, isteț, rece cu propriile lui odrasle. Mary nu știe sigur dacă-l iubește pe acel om aspru care stă pe tron și care-i plănuiește căsătoria. Singura speranță a curții este tânărul prinț, care promite multe și își dorește să arate Angliei și lumii de ce este în stare. Mary își dorește, în secret, ca tatăl ei să se prăpădească, ca fratele ei să vină pe tron și ei să fie fericiți, să poată să se distreze și să organizeze baluri și dansuri mascate.

“Rigoarea cu care Henric al VII-lea își crescuse copiii nu făcuse decât să le sporească setea de libertate.”

Pe lângă Henry VIII, stă și Charles Brandon, prietenul lui cel mai bun. Toată lumea îi aseamăna, unii chiar știu că Brandon este mult mai frumos, puternic, isteț decât Henry, dar nimeni nu spunea acestea cu voce tare, pentru că nu-l puteai supăra pe viitorul rege. La fiecare bal mascat pe care Mary îl organizează, dansează și acest frumos și chipeș tânăr, irezistibil oricărei femei. Într-un dans mirific, Mary îl încurcă cu fratele ei. E un secret care va rămâne între cei doi, pentru că Henry s-ar supăra dacă ar afla. Așa începe marea dragoste a lui Mary Tudor, o dragoste nefericită și fără sorți de izbândă.

“Oh, Charles, ce-aș vrea să fiu una dintre servitoare… oricare dintre slujnicele de la palat care e liberă, care are libertatea de a iubi și de a se mărita cu cine dorește, cele mai mari daruri din lume!”

Regele Henry VII moare, iar curtea nu-l jelește prea mult, pentru că un tânăr prinț este pregătit de mult să-și ia în primire datoriile și privilegiile de rege. Nu este un rege foarte isprăvit, este un frate iubitor și o îndrăgește pe Mary, dar, când vine vorba să se sacrifice pe el, îi este foarte ușor s-o sacrifice pe Mary. Alianțele cu Ferdinand al II-lea de Aragon și cu Maximilian I nu merg așa cum și-ar fi dorit, așa că vrea și el să-i trădeze și să se alize cu dușmanul Angliei, Franța. Așa că imediat o trimite pe Mary lui Ludovic al XII-lea al Franței, un rege bătrân, odios, care deja a fost căsătorit de două ori.

mary tudor idk

Mary Tudor a devenit acum o frumusețe, este adolescentă și nu este pregătită să-și înfrunte viitorul. Îl urăște pe fratele ei pentru c-o trimite departe de casă, de Anglia. Îl iubește pe Charles Brandon și nu suportă ideea c-o să fie departe de el. Doar că n-are altă soluție: este printesă, datoria ei este să aducă alianțe binefăcătoare pentru Anglia, iar ceea ce i se cere este să se mărite cu un bărbat cu mai mult de 30 de ani mai vârstnic decât ea. Ca să poată îndura acest chin, Mary îl pune pe Henry să jure că, după ce Ludovic XII va muri, și sigur va muri repede că doar e bătrân și cu un picior în groapă, o va lăsa să-și aleagă singură următorul soț. Henry îi promite acest lucru cu gândul că astfel o va liniști pe sora lui, dar niciodată nu a luat promisiunea în serios.

“Cea mai mare aventură pe care o are viața de oferit este să iubești, dar să iubești înseamnă să suferi.”

Întâmplările cărții sunt relatate din patru planuri: cel a lui Mary Tudor, cel a lui Charles Brandon, cel a Louisei de Savoia și cel a lui Francis I. Planul narativ dedicat lui Mary mi-a plăcut foarte mult, cel a lui Brandon a fost frumos și m-a lăsat să descopăr mai multe lucruri și despre prietenul afemeiat al regelui, dar cel a lui Francisc I și al mamei lui au fost minunate.

Atunci când s-a născut, Francisc era la foarte mare depărtare de tron. Pe zi ce trecea, se mai punea un moștenitor între el și tron. Francisc a fost singurul fiu al lui Charles, Conte de Angoulême și Louise de Savoia și stră-strănepotul lui Charles V al Franței. Familia lui nu se aștepta ca cineva din ramura lor să ajungă să moștenească tronul, pentru că regele Charles VIII era destul de tânăr, iar Ducele de Orléans, vărul lui Charles, Conte de Angoulême și unchiul lui Francisc, ar fi urmat la tron și chiar și acesta, chiar dacă era mai în vârstă, nu dădea semne că va muri prea curând . Dar, într-o bună zi, Charles VIII, fiul lui Ludovic al XI-lea, a murit după ce a dat cu capul de pragul de sus al unei uși. Ducele de Orléans, acum Ludovic al XII-lea, a devenit Regele Franței, iar Francisc, pentru că tatăl lui murise când el avea numai un an, devenea succesorul la tron în caz că Ludovic XII ar fi murit și n-ar fi lăsat pe lume niciun urmaș de sex masculin în viață.

Dar Francisc este foarte norocos, pentru că mama lui, Louise de Savoia este nefericită că a fost aruncată într-un mariaj atât de nesemnificativ, cu șanse atât de îndepărtate de a fi regină. Singurul ei scop este de a fi lider, de a naște un moștenitor de sex masculin și de a-i aduce tronul lui Francisc, având în vedere că soțul ei este mort și ea nu mai poate fi o regină. Prima ei sarcină se dovedește nesatisfăcătoare, pentru că o aduce pe lume pe Marguerite, o fată. Se roagă ca următorul copil să fie un băiat sănătos și puternic, iar rugile îi sunt ascultate, pentru că îl va naște pe Francisc. Singurul scop al mamei și al fiicei este bunăstarea copilului. Ar muri amândouă dacă s-ar întâmpla ceva cu micuțul băiat.

Louise de Savoia vede în moartea lui Charles VIII o binecuvântare, un semn că fiul ei este sortit unui destin măreț. Ludovic XII n-are încă niciun moștenitor de sex masculin, soția sa, Joan, avea corpul malformat și a fost considerată incapabilă pentru a rămâne însărcinată. Ludovic XI i-a aranjat mariajul fiicei lui când aceasta avea numai 12 ani, l-a obligat pe Ducele de Orléans s-o ia de soție cu gândul că astfel o să extirpe ramura Orléans din Casa de Valois, care amenința tronul Franței. Ludovic XII, ajutat de prietenii lui, primește acordul papei care-i anulează mariajul cu Joan, făcându-l invalid și declarând că niciodată n-a fost consumat.

Liber acum, Ludovic XII decide să se căsătorească cu văduva lui Charles VIII, Anne de Brittany, care s-a dovedit deja capabilă să nască fii. Anne de Brittany a primit o nouă șansă de a fi regina Franței și are de gând să țină cu dinții de ea până nu va mai rămâne nimic, așa că e hotărâtă să-i ofere lui Ludovic XII un moștenitor și să nu-l lase pe fiul Louisei de Savoia să ajungă pe tron.

Mama lui Francisc, Louise de Savoia, este o femeie determinată. Știe tot ce are de făcut, își face prieteni acolo unde trebuie, chiar și-o face prietenă pe amanta soțului ei, Antoinette de Polignac, și nu este deranjată că a trebuit să-și împartă patul cu aceasta. Știe că are multe de înfruntat ca să-l aducă pe fiul ei pe tron, acum că Ludovic XII s-a însurat cu unul dintre cei mai mari dușmani ai ei, Anne de Brittany, o femeie care oricând poate să aducă pe lume un mic Delfin.

Anne de Brittany rămâne însărcinată chiar la începutul mariajului ei cu Ludovic XII, dar se naște o fată, Claude. Pentru că este mânată de dorința de a lăsa un moștenitor de sex masculin, are numeroase încercări cu Ludovic XII, din urma cărora vor rezulta trei fii născuți morți și trei avorturi spontane. Anne de Brittany este năucită cu nu poate aduce pe lume un fiu care să trăiască. Louise de Savoia este în culmea fericirii. Dar fericirea îi este umbrită de o nouă sarcină a Annei, care-i aduce emoții imense. Tronul lui Francisc iar este amenințat, dar se naște, din nou, o fetiță care va fi numită Renée. Totul pare liniștit, până când Anne de Brittany anunță triumfătoare că este iar însărcinată, sarcină pe care o va duce până la capăt, doar că, din nefericire, copilul, un fiu, se va naște din nou mort. Pentru că Anne de Brittany a eșuat și n-a putut naște un moștenitor care să trăiască într-un mariaj de aproape 16 ani, Ludovic XII i-a decizia drastică de a-și căsători prima fiica, Claude, cu Francisc, Delfinul Franței. Anne de Brittany se opune acestui mariaj, dar aceasta este ultima lor soluție. Va muri în 1514. Acum Ludovic XII face o ultimă încercare de a produce un moștenitor masculin și-și caută o nouă soție, una tânără și frumoasă.

Mary Tudor este propulsată în toată această problemă, după ce devine a treia soție a lui Ludovic XII. Doctorii îl consideră încă capabil pe rege să producă moștenitori de sex masculin, iar Mary Tudor este tânără și reprezintă o nouă amenințare pentru coroana lui Francisc. Va reuși oare Mary să se desprindă de toate acestea? Oare rugile ei, să rămână văduvă cât mai redepe, se vor îndeplini? Henry își va aduce aminte că i-a făcut o promisiune iubitei lui surori? Va reuși Mary să-l convingă pe fratele ei că Charles Brandon este singurul sortit din lume pentru ea?

Mi-a plăcut foarte mult această carte, pentru că dinastia Tudorilor este una dintre pasiunile mele. Mi-a plăcut foarte mult că autoarea a știut să scrie această carte ca să putem afla despre toate personajele cât mai multe informații. Nu știam multe despre Francisc I, niciodată nu m-a preocupat. La fel și despre Mary Tudor. După ce am citit această carte, totul s-a clarificat în capul meu. Mary Tudor a fost considerată cea mai frumoasă prințesă din Europa și a plătit cu vârf și îndesat această frumusețe.

Recenzie: Povara loialității de Elizabeth Ashworth

povara loialitatii Titlu: Povara loialității: Adevărata iubire a lui Richard al III-lea
Titlu în engleză: By Loyalty Bound
Autor: Elizabeth Ashworth
Editură: Litera
Notă GR: 3.64
Colecția: Iubiri și destine
Traducere: Cristina Barbu
Număr pagini: 272

Descriere: Anglia secolului al XV-lea stă sub semnul Războiului celor Două Roze, între Casa de Lancaster și Casa de York. În mijlocul luptelor pentru tron și al intrigilor nesfârșite, tânărul Richard al III-lea se îndrăgostește de Anne Harrington, care îi devine amantă și îi dăruiește doi copii. Iubirea lor pare eternă, dar Richard, avid după putere și bogăție, se căsătorește cu o altă femeie. Însă destinele lor se împletesc din nou, câțiva ani mai târziu, când soția lui moare, iar Richard, încoronat rege între timp, hotărăște să se întoarcă la prima lui iubire, Anne.

 

Am citit, acum o jumătate de an, două volume din seria “Războiul verilor” scrisă de Philippa Gregory, mai exact “Regina albă” și “Regina roșie”. Mi-au plăcut enorm, pentru că îmi place foarte mult istoria Angliei, la cât de întortocheată este. Mi-a plăcut să aflu despre Edward al IV-lea și George Plantagenet, Duce de Clarence, dar despre cel de-al treilea frate de York, Richard al III-lea, n-am aflat niciodată prea multe. Voiam mai mult, mereu. Așa că am fost foarte încântată când am citit descrierea de la această carte.

Richard al III-lea a avut doi copii născuți în afara căsătoriei, bastarzi, John Gloucester și Katherine Plantagenet, pe care i-a recunoscut ca fiind copiii lui, dar nu există niciun document care să dezvăluie cu siguranță indentitatea mamei. Nu este nici măcar sigur că cei doi bastarzi au avut aceeasi mamă. Autoarea are o altă perspectivă asupra indentității amantei lui Richard al III-lea și a decis să ne-o împărtășească scriind această carte.

richard_685x385.jpg
Richard al III-lea în serialul The White Queen

Anne Harrington este doar o copilă de 15 ani. Tatăl ei a fost o victimă a Războiului Celor Două Roze. A luptat alături de York și a murit alături de ei. Le-a lăsat pe Anne și pe sora ei mai mică, Izzie, în mâinile sorții. Cele două copile au rămas în grija unchilor lor, James și Robert Harrington, împreună cu toată averea care a fost moștenită de copile. Regele, însă, îl împuternicește pe Thomas Stanley cu tutela lor, astfel având dreptul să decidă cu cine și când se vor căsători acestea. Unchii celor două luptă din răsputeri ca fetele, împreună cu toată averea, să rămână lângă ei, iar, într-o bună zi, când castelul unde fetele locuiau este sub asediu, li se alătură și preafrumosul duce de Gloucester.

“Oricât ar spune bărbații că vor fii, întotdeauna își fac un loc special în inima lor pentru fiice. ”

Din primele cuvinte de când îl zărește îți dai seama că Anne Harrington simte ceva pentru duce, este emoționată, ia atitudine și încearcă să se aproprie de el. Nici ducelui nu-i rămâne indiferentă. James Harrington zărește o oportunitate și, ca să primească avantaje din partea lui Gloucester, le susține prietenia, chiar cu riscul ca Anne să aibă, mai târziu, onoarea pătată.

“Credea, din ce în ce mai des, că Izzie nu avea să se maturizeze vreodată și să vadă adevărul – acela că femeile sunt întodeauna la mila bărbaților lacomi și că femeile bogate sunt cele mai atrăgătoare. ”

Cartea asta mi-a oferit o altă perspectivă asupra lui Richard al III-lea. Este puternic, sincer, iubitor, fidel, dar curajos și nici în ruptul capului nu ar fi arătat vreodată că ține la cineva. Chiar cred, în aceste momente, că multe ar fi schimbate dacă el ar fi câștigat și ar fi condus în continuare Anglia. N-o silește pe Anne. Ghicește motivul unchiului său și o lasă pe ea să decidă. Elizabeth Ashworth a reușit să-i finiseze caracterul în acel mod în care ai putea zice că ăsta e genul de bărbat perfect pentru oricare femeie.

“- Eu lupt ca să fii tu în siguranță, spusese el. Am luptat pentru rege, și pentru Anglia, și pentru St. George. Iar acum voi lupta pentru fiul meu și pentru tine, Anne Harrington.”

Nu totul merge perfect așa cum ar fi dorit cei doi îndrăgostiți; pe ambii îi cheamă îndatoririle și, curând, Anne Harrington se trezește într-un loc total străin ei, prizonieră pe mâinile tutorelui ei.

Pe parcursul poveștii, odată cu maturizarea Annei, aflăm și o altă perspectivă asupra Războiului Celor Două Roze. Pentru că Anne, care-l iubea pe Richard cu tot sufletul ei, stă mereu cu urechile ciulite, încercând să afle ceva despre el, dacă este bine sau nu. Anne Harrington e ca o umbră în mijlocul conflictului. Vede tot și-și dă seama de comploturile care se desfășoară sub ochii ei, dar n-are nicio putere să-i avertizeze pe cei dragi ei.

Este o luptă continuă. Cu amintirile, cu cei dragi, cu cei străini și cu cei dragi din nou. Ți se frânge inima. Ane Harrington este conștientă de situația ei de femeie, cea care nu-i permite decât să asculte de bărbați. Totul, chiar dacă e ficțiune, pare plauzibil într-un fel și-ți dorești din tot sufletul să fie ireal.

Nu știu, parcă privesc tot războiul dintr-o altă perspectivă acum. Am aflat mai multe lucruri despre Richard și îl compătimesc acum, pentru că a ales calea puterii și a banilor, fiindu-i greu să se descurce, pentru că era ultimul fiu născut dintre atâția. Și nu pot să nu mă întreb: câte lucruri ar fi diferite acum dacă Richard al fi ales iubirea de la bun început?

 

 

Recenzie: Al cincilea val de Rick Yancey

al-cincilea-val_1_fullsize Titlu: Al cincilea val
Titlu în engleză: The 5th Wave
Autor: Rick Yancey
Editură: YoungArt
Notă GR: 4.16
Traducere: Laura Sandu
Nr. pagini: 530

DescriereO invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.
Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.
Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extratereştri la care vă puteţi gândi. Al Cincilea Val este cu mult mai înspăimântător. Poate pentru că pare atât de plauzibil. Mai aproape de noi decât am vrea să credem. Un roman fascinant, îndrăzneţ, o capodoperă a SF-ului modern.

Părerea mea: Mi-am luat Al cincilea val  de la Gaudeamus și am fost atât de derutată când am ajuns la standul celor de la YoungArt… Gândiți-vă în felul următor: mai aveți doar 50 de lei în buzunar și de acolo puteți pleca doar cu două cărți. Cea mai grea alegere din viața mea, având în vedere că toate cărțile celor de la YoungArt sunt superbe. Absolut toate. Fără nicio excepție. Am pus mâna pe două cărți și dusă am fost. De abia acasă am conștientizat că am plecat cu Al cincilea val și O istorie secretă a Ţării Vampirilor: Cartea Pricoliciului.

La Al cincilea val am ajuns de abia weekendul trecut. Citisem câteva recenzii negative înainte și nu știam exact la ce să mă aștept din partea cărții. Stătea cumine pe noptieră și mă aștepta. Cum eu n-am avut o perioadă tocmai favorabilă din punct de vedere al cititului, mi-a fost frică să mă apuc de ea, doar are 530 de pagini. A trebuit doar să citesc prima pagină și n-am apucat să simt cum zburau filele. Am cărat volumul peste tot cu mine și l-am terminat foarte repede.

Știți acel sentiment când vreți să terminați cartea cât mai repede ca să vedeți ce se întâmplă? Când doriți s-o terminați, dar în același timp nici nu vreți să ajungeți la ultima pagină? Când tocmai ați terminat ultimul cuvânt de pe ultima filă și vedeți că nu mai e nimic?!  Știu, e oribili de stresant! Eu nici nu conștientizasem că am ajuns la final! O catastrofă!

Cartea asta a fost ca un pumn în stomac. Tatăl meu citește, urmărește absolut orice este despre extraterestrii. Așa a ajuns fiica lui în vârstă de 9 ani să vadă Războiul lumilor și să aibă coșmaruri teribile chiar și la 17 ani. Așa că, închipuiți-vă cu câtă groază am putut eu să citesc cartea asta. Cu inima făcută cât un purice. De ce? Pentru că ce se întâmplă în carte poate oricând să fie un scenariu posibil.

Cassie Sullivan este nevoită, la doar 16 ani, să doarmă într-o pădure. Trăiește în frică. Nu mai are pe nimeni, în afară de fratele ei, pe care nu știe unde să-l găsească și căruia i-a promis c-o să-l salveze. Ne sunt dezvăluite gândurile lui Cassie și-ți dai seama că se luptă să rămână întreagă. Este izolată, înfricoșată, nu știe dacă mai există vreun supraviețuitor pe întreg pământul, nu știe dacă mâine va mai fi în viață, nu știe absolut nimic. În singurătate, începe lupta împotriva propriei tale persoane și n-ai idee dacă vei rămâne la fel după ea.

“Singura soluție pentru a rămâne în viață este să rămâi singur.”

Ben Parish este doar un băiat obișnuit care trebuie să uite. El nu mai are pe nimeni și nu vrea decât ca totul să se sfârșească, însă viața lui ia o întorsătură stranie când este selectat pentru a deveni soldat și a lupta împotriva extratereștrilor. Soldaților le sunt implantate niște cipuri, exact la câini. Duc o viață dură și personalitatea lor, ceea ce-i definește pe oameni, este măcinat în fiecare secundă petrecută în acea bază militară. Noua armată a lumii este formată din adolescenți cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Nu este oribil să fii copil și să fii trimis pe front?

“Cum golești pământul de oameni? Îi golești pe oameni de umanitate.”

Acum am ajuns la partea cea mai bună: Evan Walker. Mie personajul lui, chiar dacă e foarte clișeic, îmi place la nebunie. E genul de personaj după care îți tânjește sufletul. Puternic, inteligent, puțin înfiorător și ciudat, dar, heei!, nouă, fetelor, ne plac tipii ciudați. Locuiește la o fermă, se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat, de parcă nicio navă extraterestră n-a apărut la orizont. Arată nemaipomenit de bine, coace pâine, gătește, se duce și vânează, face curățenie. Astea-s preocuări normale când în orice secundă poate să-ți zboare creierul cineva sau ceva?  Cred că el este personajul care este pus cel mai greu la încercare, pentru că are niște alegeri îngrozitoare de făcut.

“Poate că ultimul care va muri, va fi ucis de ultimul care va rămâne în viață.”

M-am simțit ca într-un coșmar. Am fost aproape de personaje în fiecare secundă și am trăit, am respirat, am zâmbit, am tremurat, am plâns alături de ele. Mi-a plăcut să urmăresc povestea asta în care trebuie să fii curajos, rezistent și plin de speranță dacă-ți dorești să trăiești.  A fost atât de dur să descopăr că am ajuns la final, că s-a terminat.

Al cincilea val e genul de carte pe care ori o iubești, ori o urăști din tot sufletul tău. Eu am fost foarte fericită să descopăr că, în momentele mele de agonie, am luat o comoară de la Gaudeamus și aștept să-mi intre pe mâini următorul volum, ca să-l pot devora.

 

 

Anime: Kamigami no Asobi

coverNume: Kamigami no Asobi
Episoade: 12
Tip: TV
Perioadă de difuzare: 6 Aprilie 2014 – 22 Iunie 2014
Premieră: Primavara, 2014
Producători: Frontier Works, Broccoli, Movic, Showgate
Studio: Brain’s Base
Gen: Fantasy, Harem, Romance, Shoujo, Supernatural
Durată episod: 23 min
Rating: +13
Notă MAL: 7.33
TRAILER
DescriereYui Kusanagi, o fată normală, a fost deodată transportată într-o altă lume pentru o misiune foarte specială: să le arate tinerilor zei ce înseamnă să fii uman. De-a lungul anilor, acești chipeși zei și-au pierdut abilitatea de a empatiza sau interacționa cu oamenii. Oricine ar fi fericit să fie înconjurat de niște zei așa arătoși, dar problema este că Yui are doar un an să-și ducă la bun sfârșit misiunea, iar dacă n-o să reușească, toți, zeii și Yui, or să rămână blocați în acea lume pentru totdeauna.
Zeii privesc cu reticență proiectul organizat de Zeus, iar Yui este singură și trebuie să le facă față. O să fie capabilă să-i convingă pe toți să învețe despre umanitate, ori vor rămâne blocați în acea lume pentru tot restul vieții lor?

Părerea mea: Pierde de timp. Serios. Sunt foarte sinceră, nu știu de ce m-am apucat de chestia asta. Yui, care trebuie să fie eroina seriei, este o ștearsă. Stă în umbra zeilor și, acum pe bune, chiar n-avea cum să se facă remarcată. Cei care au realizat anime-ul s-au concentrat foarte mult pe aspectul tinerilor, să fie irezistibili (și chiar le-a ieșit), dar au uitat de Yui. Chiar dacă este umană și le suntem inferiori zeilor, nu trebuia ființa asta să aibă câteva calități ca să fie capabilă să-i schimbe pe zei?

 

Într-o zi normală, Yui Kusanagi este transportată într-o Gradină de către Zeus. La fel se întâmplă și cu zeii, doar că ei au și câte o zgardă, ceva, care să-i țină în lumea divină creată special pentru ei. Arătoșii ăștia sau, cel puțin, câțiva dintre ei,  au o părere foarte urâtă despre oameni și, parcă, peste noapte, gândesc cu totul și cu totul altceva. Te-ai aștepta să reacționeze mai urât când descoperă că Zeus îi obligă să-și piardă un an din viață, dar toți se resemnează repede.

Toți se dau la Yui într-un fel sau altul. Toți sunt pe cale s-o sărute la un moment dat. Zici că Zeus a creat special un loc unde Yui putea să-și facă un harem dacă voia. Sună mișto ideea, un harem pentru o femeie, dar, meh, nu prea e ceva pe stilul meu. Mi-ar fi plăcut să se îndrăgostească unul dintre zei de ea și să fie pe bune. Poate chiar să aibă o relația serioasă și după ce tot examenul lor se termină, dar nu. În fiecare episod, altul era îndrăgostit de ea și se dădea la ea.

Trebuie să recunosc, grafica este excelentă. Este superbă, mai ales în ultimele episoade. Tipii arată extraordinar de bine. Dar astea sunt singurele plusuri pe care pot să le găsesc la seria asta.

Mă așteptam ca Yui să se concentreze mai mult asupra scopului ei. Ei bine, nu prea s-a observat că a făcut ceva. De fapt, fiecare episod avea altă tematică și probabil creatorul și-a amintit în ultimele episoade că tipa avea și un scop de îndeplinit.

Lucrurile au fost grăbite în ultimele episoade. A fost pe acolo și un incident cu un zeu care cred că nu-și avea rostul, sinceră să fiu. Putea altfel să aibă loc umanizarea tipilor. Mie nici la sfârșit nu mi s-a părut că erau convinși că trebuie să fie buni cu oamenii, înțelegători etc. Nu mi s-a părut că s-a schimbat ceva.

 

Cel mai mult mi-a plăcut personajul lui Hades. Este desenat superb, arată cel mai bine, după părerea mea, dar este unul dintre personajele despre care aflăm mai puțin. El este în umbră, mai retras, ghinionul vine în urma lui, după cum o spune și el și preferă să se izoleze. Mi-ar fi plăcut să aflăm mai multe despre el.

 

Parcă i-am dat cinci. Dădea cu virgulă la final, mai avea nevoie de câteva sutimi, dar am zis să nu fiu rea și i-am dat cinci. Mi-au plăcut efectele din penultimul episod, tipii frumoși și grafica. Trei plusuri și numeroase minusuri.  Cred că a fost realizat pe principiul: punem niște tipi frumoși și n-o să mai fie nevoie de nimic altceva.

Nu este o serie fără de care să nu trăiești. Poți să ai o viață liniștită dacă nu o vezi. În caz că vă plac anime-urile cu băieți frumoși și cu haremuri pentru fete, asta este ceea ce vă trebuie.