Anime: No Game, No Life


cover (2)Nume
: No Game, No Life
Alte denumiri: NGNL
Tip: TV
Episoade: 12
Premieră: Primăvara, 2014
Producător: Media Factory
Studio: Madhouse
Gen: Aventură, Comedie, Supranatural, Fantasy, Ecchi
Durată episod: 23 min
Notă MAL: 8.51
TRAILER
DescriereNo Game, No Life este o comedie care urmărește povestea personajelor Sora și Shiro, doi frați geniali, gamerii aflați în spatele legendarului username Kuuhaku. Ei văd lumea reală doar ca pe un alt joc stupid; cu toate acestea, un e-mail straniu îi provoacă la un partidă de șah care schimbă totul – fratele și sora plonjează într-o altă lume unde îl întâlnesc pe Tet, Zeul Jocurilor.
Misteriosul zeu le urează bun venit celor doi în lumea lui, Disboard, un loc unde orice tip de conflict, de la neînsemnatele certuri până la soarta unei întregi țări, se rezolvă nu prin război, ci prin jocuri cu mize foarte mari. Acest sistem funcționează mulțumită unei reguli fundamentale în care ambele părți trebuie să pună în joc ceva ce ei consideră de aceeași valoare cu ceea ce a parit celălalt jucător. Pe acest tărâm ciudat, unde umanitatea este  redusă  la un joc de copii, Sora și Shiro, niște jucători indiferenți și geniali, au găsit în sfârșit un motiv serios să continue să joace: să unească cele șaisprezece rase din Disboard, să-l înfrângă pe Tet și să devină zeii acestei noi lumi în care “jocul este totul”.”

Părerea mea: A trecut o perioadă de un an și ceva de când nu m-am mai uitat la un episod dintr-un anime. Școală, teste, cărți și am uitat de una dintre pasiunile mele, iar ieri, când am intrat pe contul meu de MAL, am văzut frumusețea asta pe care o începusem acum un an și, care, țineam minte, îmi plăcuse la nebunie. L-am terminat tot ieri și pot spune că a fost o capodoperă!

Sora și Shiro sunt gameri înrăiți, genul ăla care stau în casă cu zilele, nu dorm nopți întregi, au cearcăne și sunt sensibili la lumină, pentru că stau numai în fața ecranului de la calculator. Într-o zi, le este oferit pe tavă visul lor de-o viață: Tet, Zeul Jocurilor, îi răpește din lumea oamenilor și îi duce într-un loc unde totul este un joc continuu, asta pentru că se plictisea.

“E un joc greu pentru un tip care nu-și părăsește camera.”

Eu aș zice că anime-ul ăsta este și puțin psihologic: începi să înțelegi gamerii și să fii invidios pe ei sau, dacă ai fost acum multă vreme unul, așa cum am fost eu, îți readuce aminte de o perioadă foarte zbuciumată din viața ta. Chestia asta m-a făcut să-mi fie dor să joc.

Șah mat nu înseamnă doar că ai încolțit regele inamic. E o declarație că regele inamic e al tău.”

Am adorat grafica, efectele și personajele sunt croite bine, iar seria este foarte îngrijită. Se pune accentul foarte mult pe partea psihologică a personajelor și ajungi să-i cunoști pe toți foarte bine, chiar dacă-s personaje secundare.

“Într-un final, există doar două acțiuni pe care le poți urma într-un joc: ori pui în aplicare propria strategie, ori reacționezi la strategia altui jucător.”

Linia sonoră este, de asemenea, bine aleasă. Știți sentimentul acela când te uiți la ceva și pe fundal e o melodie smecheră de îți vine să sari în sus de pe fotoliu și să te duci la un maraton sau să faci ceva superextrem? Ei bine, eu simțeam adrenalina spargându-mi venele, atât de tare îmi plăcea.

“- Voi fi sincer, te îndrepți spre moarte.

-Atunci nu voi  avea rețineri.”

 

Anime-ul ăsta este și o lecție de viață. Shiro și Sora știu mereu ce doresc și sunt în stare să riște orice pentru câștig. Știți cum e în viață, nu riști, nu câștigi. Totul sau nimic. Te face să te oprești și să te gândești la tine, dacă și tu ești hotărât și chiar ai putea fi capabil să faci orice pentru a-ți realiza obiectivele.

Eu vi-l recomand dacă sunteți fani, e un anime drăguț, aproape o capodoperă. Este îngrijit și mi-a plăcut că nu-s neglijate personajele secundare, ajungi să le cunoști și te surprind rău cei doi frați în anumite momente.

“Nu există observator de mai mare încredere decât cineva care te suspectează. ”

“Când ești sclav al iubirii, pierzi puterea de a te apăra sau controla.”

Îl puteți vedea AICI și AICI, dacă îl doriți cu subtitrare în română.

Advertisements

Nou în bibliotecă – Martie, 2016

Nu am cumpărat multe luna asta, pentru că încerc să mă abțin. Sunt la cură. Andreea n-are voie să cumpere cărți. Nu. Deloc. Nici măcar una. Dar am avut noroc și au ajuns câteva în mâinile mele.

 

Yep. Este o carte pentru copii. Se numește “How do flowers grow?și arată extraordinar de bine. De câteva luni tot caut cărți pentru copii care chiar le-ar putea fi folositoare, iar cărticica asta este perfectă pentru un copil  curios, așa cum eram eu când aveam sub 10 ani. Cărticica pune întrebarea și oferă și răspunsul după ce tu tragi de o margine.Editura se numește USBORNE și am văzut că toate cărțile pentru copii de la ei sunt extraordinare și merită cumpărate. 🙂 Așa că dacă aveți vreun pitic prin familie care are peste trei ani, aceste cărți sunt o idee foarte bună. Am câștigat cartea pe pagina de facebook O nouă carte, un nou prieten și le mulțumesc din nou pentru minunăția asta!

mintile

 

Minunăția asta se numește “Mințile lui Billy Milligan”, este scrisă de Daniel Keyes, cel care a scris și capodopera “Flori pentru Algernon”. Am văzut această bucățică de rai la Gaudeamus și, desigur, ca o idioată ce sunt eu mereu când vine vorba de bunătăți, nu i-am dat prea multă atenție în acel moment. Am ajuns acasă și în jumătate de oră am descoperit despre ce era vorba între copertele mândrei de mai sus: Însă nu ăsta e lucrul care m-a impresioat pe mine, ci mica părticică care spune că Billy Milligan suferea de personalitate multiplă. Cel mai probabil, fiecare dintre noi a auzit de un caz cu o persoană care suferă de dublă personalitate, dar oare câte personalități avea Billy Milligan? Are careva vreo idee? Nu? Ei bine, 24 erau la număr. E înfiorător să te gândești că 24 de minți, de personalități individuale, pot sălășlui într-un corp. Mi-e teamă atât de grav că o să pun mâna pe micuțul ăsta și-o să mă delectez cu el și după n-o să mai fac nimic…
Cazul e real, tot ce e în carte e real, Daniel Keyes este psiholog, chiar dacă noi îl cunoaștem ca autor și a avut onoarea să-i ia câteva interviuri lui Billy Milligan și a reușit să pună cap la cap povestea tipului ăstuia. E terifiantă, vă zic. Îmi place să mă informez înainte să mă apuc de-o carte care are la bază un subiect real și, trebuie să recunosc, mi-e frică să mă apuc de cartea asta. Doar când te uiți la coperta ei, începi să te întrebi de câte lucruri neînțelese e capabilă mintea umană.
Minunăția a fost cumpărată de pe elefant. Era un voucher de 45%, am verificat dacă era pe stoc și, ca prin farmec, era. Bineînțeles că n-a mai fost loc de discuții și Andreea s-a făcut, pe ascuns, cu Billy Milligan. :-s

 

eseul

 

Sunt clasa a 11-a și tocmai ce au trecut simulările. Ideea e că această culegere, “Eseul argumentativ in 100 de exemple si 250 de aplicații”, e folositoare pentru subiectul II, pentru că te învață cum să construiești un eseu argumentativ. Eu mi-am luat-o pentru că nu știi când ai nevoie de ceva asemănător. Mai bine zis: să fie acolo. E apărută la Editura Delfin și am văzut că au multe lucruri folositoare elevilor.

arena

 

“Arena 13” de Joseph Delaney. Am câștigat-o la un concurs organizat de Editura Leda pe pagina lor de Facebook. Sunt încântată de ea, pare foarte interesantă și de abia aștept să ajung s-o citesc. Le multumesc din nou celor de la Leda pentru frumusețea asta!

 

jose saramago

Probabil ar fi luat mult timp până l-aș fi descoperit pe Jose Saramago dacă nu participam la un concurs organizat pe blogul Bookish Style. Am câștigat “Manual de pictură și caligrafie” și de abia aștept să ajung la ea. Din câte am înțeles, e cam greu să-l înțelegi pe Saramago în perioada adolescenței și mi-aș dori să nu mă apuc de cartea asta acum. Nu-mi place să citesc ceva din care n-as putea înțelege și, cum nu-mi place să recitesc, îmi programez lecturile pentru perioade în care chiar le-aș putea înțelege. Mulțumiri pentru frumusețe!

Cam atât a fost. Știu, par puține, dar am atâtea lucruri necitite prin bibliotecă, încât o jumătate  din mine își dorește să nu mai iau nimic. 🙂 Multe lecturi faine pentru voi!

Recenzie “Aripi smulse” de Corina Savu

aripi-smulse
Titlu: Aripi smulse
Autor: Corina Savu
Editură: Absolut
Număr pagini: 315
Anul publicării: 2015
Notă Goodreads: 4.00

Descriere: Prima parte a romanului Aripi smulse este cartea de debut, apărută în anul 2015 la Editura Absolut. Reprezintă curajul de a-i face cunoscută povestea, de a împartăşi tuturor o frumoasă poveste, departe de ţinuturile României, tocmai în oraşul El Fuerte, Mexic.

Citim un roman în care dragostea se împleteşte cu crima într-un senzaţional periplu al personajelor prin situaţii conflictuale de viaţă. Dragostea se contopeşte cu ura, interesul cu altruismul, fericirea cu drama. Alicia, o tânară femeie venită dintr-o provincie din Mexic într-un mare oraş al ţării, în urma despărţirii de primul iubit, intră într-o încurcătură din care iese punându-se la adăpost ca amantă a şefului cartelului drogurilor din Juarez. În realitatea lumii ei se întâmplă mai multe crime, persoane pe care le cunoaşte sunt ucise. Toate indiciile Poliţiei duc la ea; este arestată şi eliberată, curtată şi dispreţuită chiar de dragostea ei adevarată: detectivul Carlos Diaz, unul dintre cei mai buni poliţişti din oraş.
În această primă parte a cărţii, cititorul este sedus de o tulburătoare poveste a unei femei care îşi doreşte să fie fericită şi iubită, să acceadă la statutul de fiinţă umană liberă şi demnă, dar trăieşte contrariul: acuzaţia de crimă, nebunia, viaţa ca o depresie continuă. (Alensis De Nobilis) 

Despre autoare: Corina Savu este născută în octombrie 1988 în oraşul Plopeni, Prahova. A absolvit Facultatea Litere şi Ştiinţe, specializare Administraţie Publică în cadrul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti. În prezent lucrează ca operator calculator la o firmă franceză și își urmează pasiunea de o viață: scrisul.

Nu este prima dată când citesc ceva de la Corina. Stilul ei mi-era cunoscut încă de pe vremea când citeam fan-ficuri. Curând, am dat de un forum unde am întâlnit zeci de oameni înzestrați în ale scrisului, numit Funny-Fantasy, pe care scria și Corina. Ficul ei a fost unul dintre primele citite pe site-ul acela și țin minte că m-am îndrăgostit de stilul ei: clar, fin și îmbietor.

Eram sută la sută sigură că mulți dintre cei care scriau pe Funny-Fantasy or să publice o carte într-o zi. Exact așa a fost în cazul Corinei. Cum am văzut o fotografie cu “Aripi smulse”, cu numele Corina Savu pe copertă, am știut că o să ajung s-o citesc într-o zi. Și uite că dorința mi s-a împlinit!

Din primele pagini ale cărții, ne este prezentată Alicia Salazar, unul dintre cele mai extraordinare personaje de sex feminim din literatura română contemporană pe care l-am întâlnit. Este inteligentă, tânjește după dragoste, oferă o mână de ajutor oriunde consideră că ar putea fi de folos, este gata de orice sacrificiu pentru a-și atinge scopul și, cu toate acestea, o simți. Este umană. Chiar dacă arată extraordinar de bine, nu este un model de 1.80. Nu. Are chiar o înălțime decentă de 1.55. Exact ca mine. Te face să te simți mai bine cu tine însăți, în caz că ai probleme cu înălțimea și toată lumea îți spune că ți-ar putea scuipa semințe în cap. Acum, serios, chiar mă săturasem de eroine care să fie extraordinar-de-bune-și-înalte-cu-picioare-superbe. Alicia a fost lumina de la capătul tunelului.

“Odată ce o lași să între în viața ta, soarta nu mai este în mâinile tale.”

Îi îndrăgesc foarte mult personajul, femeia care este gata să facă orice pentru oricine care îi este drag. Care urăște secretele și pare că vrea să se debaraseze de ele, dar viața ei depinde de faptul că nimeni nu o știe pe adevărata Alicia. Femeia asta a rupt de fiecare dată o bucățică din ea și, totuși, de fiecare dată a ieșit o Alicia mai bună, mai înțeleaptă.

“Cum pot lupta împotriva ta? Acum alerg spre tine…” 

Trebuie să recunosc, coperta, titlul, până și descrierea m-au făcut să mă gândesc că în Aripi smulse o să fie vorba de o poveste de dragoste, până la jumătate eram convinsă că povestea o să ia o întorsătură și că totul o să se transforme în lapte și miere, dar nu. Avem de aface cu criminali dubioși care încă n-au intrat după gratii, răpiri, dispariții, intrări prin efracție, bilețele lăsate de criminali care te pun pe jar, pentru că nu știi încă cine e și trebuie să supectezi pe toată lumea, buchete de cempasuchil la locul crimei și multe, multe încălcări ale legii. Aproape aș putea spune că e un roman polițist în toată regula.

cempasuchil
Flori cempasuchil

“Tipul e mort și morții nu depun mărturie.”

“Știi cum zic polițiștii: tot ce spui poate fi folosit împotriva ta.”

Trebuie să recunosc, la început, credeam ce credea toată lumea în roman: Alicia, numită și Malicia, e criminala. Mi-au trebuit câteva capitole ca să-mi dau seama că lucrurile chiar nu erau ce păreau a fi. L-am bănuit până și pe Carlos Diaz la un moment dat. Dar nu, mereau dădea cu virgulă. Chiar nu pot să-mi dau seama cine e criminalul, iar eu îmi dau seama mai mereu. Ce urât e să fii lăsat să aștepți în suspans.

“Trecutul este dureros, iar prezentul apăsător. Între ele plutește adevărul. Unul greu de văzut, dar ușor de răstălmăcit.”

Desigur, avem și un triunghi amoros, dar cred că personajele nu-s conștiente că sunt în el. Carlos-Alicia-Ramiro. Carlos o iubește și o urăște în același timp pe Alicia, nici el nu știe exact ce simte. E singura femeie care l-a înnebunit cu adevărat, pe care aproape a dus-o la altar în urmă cu șapte ani, dar care l-a părăsit. Și n-o iartă pentru asta. Acum vine cealaltă jumătate: Ramiro. Tipul ăsta e foarte ciudat. Avocatul Aliciei. Doar că, pe parcursul lecturii, te îndoiești foarte mult de el. Nu știi sigur care-s scopurile lui. Atitudinea lui e înfiorătoare uneori și arată că e dispus să facă absolut orice pentru Alicia, dar chiar ăsta o fi adevărul?

“Dacă ai ști cât de bine te-ai ascuns în mine… Nu mă lași niciodată să te prind și să te scot cu totul.”

“Atunci când am crezut că te-am pierdut, Dumnezeu te-a readus lângă mine.”

Avem parte și de momente amuzante:

“-Cum eu respect bătrânețea, Alejandra, poți începe, arătă spre ea fără să privească în direcția ei.

-Bătrână o fi mă-ta, neobrăzato! se răsti doamnna Gomez.”

Există două personaje care pe mine chiar m-au înfiorat din cap până în picioare: Rocio și Beba. Crezi că sunt două persoane perfect normale, până începe Poliția să-i cerceteze pe toți cei din jurul Aliciei. Anchetatorii încep să dezbăluie lucruri foarte dubioase despre cele două personaje și începi imediat să te întrebi: de ce le ține Alicia pe lângă ea când ar putea avea de suferit? Sper că vom afla în următoarea parte.

“Rănile care nu se vindecă, nu pot fi jelite decât în interiorul nostru.”

Se întâmplă multe lucruri în cele zece capitole ale romanului. Pe multe nu le înțelegi de la bun început, dar, după, spre final, mi-am dat seama cât de frumos s-au împletit toate și câte legături trebuia să faci ca să te prinzi cum stătea, de fapt, treaba. Multe răsturnări de situație, trădări, trăiri inexplicabile, personaje care-ți dau fiori, răni fizice, dar, mai ales, suferințe interioare, care nu pot fi tratate.

Există și aspecte negative: mi-ar fi plăcut să fie mai detaliate, din punct de vedere psihologic, anumite personaje. Mai ales Rocio, Beba și Ramiro. Nu i-am putut înțelege așa cum mi-am dorit. Docili, în spatele Aliciei, protejând-o, dar nu poți fi sigur dacă sunt acolo pentru a face bine sau pentru a face mai mult rău.

Eu vă recomand din tot sufletul această carte. Mi-a plăcut foarte mult. Alicia și multe alte personaje din această carte sunt extraordinare și chiar ai ce să înveți. Dacă veți ajunge vreodată să o citiți, să-mi spuneți ce părere aveți.

“Oamenii zâmbesc pentru a ascunde adevărul. Spun că sunt fericiți în timp ce ascund minciunile în cuvântul iubire. Primind iubire, nu înseamnă că o ai. Respirând, nu înseamnă că trăiești. Ascunzând ceasul, nu înseamnă că timpul nu trece.”

aripi smulse autograf

Cartea poate fi achiziționată de AICI.

Am câștigat această carte la un concurs organizat de Corina Savu pe pagina ei de Facebook. Țin să menționez încă o dată că-i mulțumesc pentru șansa pe care mi-a oferit-o, atunci când mi-a trimis acest volum. De asemenea, am onoarea ca în următoarea parte să apară o frază scrisă de mine! Sunt foarte fericită și de abia aștept să apară ca s-o citesc.

 

 

Recenzie “Frumoasele adormite” de Yasunari Kawabata

frumoasele-adormite_1_fullsizeTitlu: Frumoasele adormite
Titlu în engleză: The House of the Sleeping Beauties
Autor: Yasunari Kawabata
Editura: Humanitas Fiction
Colecție: Raftul Denisei
Traducere: Anca Focșeneanu
Număr pagini: 144
Notă Goodreads: 3.72

Descriere: Apărut în 1961, “Frumoasele adormite” este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracției sexuale.
Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbații aflați la apusul vieții vin să petreacă noaptea alături de tinere nevinovate cufundate într-un somn adânc, din care nici o sărutare, nici un gest violent nu le poate trezi. Pasivitatea lor e periculoasă, pentru că reprezintă o permanentă tentație de a depăși limitele impuse, un îndemn pervers la agresiuni doar aparent fără consecințe. Sunt aceste fete jucării, sau victime? întreabă Kawabata, iar răspunsul nu e niciodată univoc.

Mi-am luat această carte acum ceva timp și mi-am dorit foarte mult s-o citesc, pentru că am auzit numai de bine despre Yasunari Kawabata. Pentru cine nu știe, fost un scriitor japonez care a primit, pentru capodoperele sale, premiul Nobel pentru literatură în anul 1968.

Am început cartea cu entuziasm, pentru că îmi place formatul cărților din Colecția Raftul Denisei. Copertele sunt geniale, scriitorii sunt cunoscuți, cu numeroase premii, și toate cărțile din această colecție sunt genul de romane pe care ar trebui să le citești într-o viață. Mi-aș fi dorit să-mi placa primul roman pe care-l citesc de la acest autor, dar, din păcate, m-a lăsat rece.

Cartea “Frumoasele adormite” îl are în centru pe bătrânul Eguchi, care a auzit alți bărbați mai neputincioși decât el vorbind și recomandându-i o casă unde oamenii ca ei se pot delecta cu femei tinere, frumoase și sănătoase, în schimbul unei sume de bani. Merită să plătești mai mulți bani decât pentru o prostituată de la colț de stradă, pentru că aceste fete au ceva special: dorm un somn al morții. Asta înseamnă că nu sunt conștiente de cine doarme lângă ele, de cine le pipăie, de cine le sărută, de cine se joacă cu părul lor. Ele pur și simplu dorm. Iar bătrânii sunt recunoscători, pentru că aceste fete frumoase nu sunt conștiente de  impotența lor.

“Așa că, de fapt, “frumoasele adormite” erau ca un fel de zei. (p. 87)”

Eguchi însă este un bătrân mai deosebit, pentru că el nu este ca ceilalți bătrâni neputincioși. Cel puțin, el nu se consideră așa. El nu are ce căuta în casa aceea, pentru că nu este destinată pentru bărbații ca el, dar Eguchi își dorește să încalce regulile și să cunoască misterioasa lume a frumoaselor adormite.

“Pentru bătrâni, aici nu există numai urâțenia și rușinea bătrâneții, ci și binecuvântarea unei vieți tinere. (p. 55)”

Mie stitlul mi s-a părut plat. Nu mi-a transmis mare lucru. Eguchi e genul de personaj care se contrazice la fiecare cinci secunde. Acum își dorește să profaneze un lucru, acum îl respectă. Când stă în pat cu o fată adormită, începe să reflecteze la viață, de parcă până atunci nu putea face asta. Nu-i surâde ideea de fată adormită, dar continuă să vină la acea casă dizgrațioasă. Fetele sunt perfecte, dar au defecte, iar lista continuă.

“ Nu mai are suflet de om, ci numai trup de femeie. (p. 55)”

“Dar erau și unii în cazul cărora succesul făcea să nu se vadă relele și păcatele care se acumulaseră de-a lungul timpului. (p.86)”

Cred că un Eguchi se află în fiecare persoană pe care o întâlnim, chiar și în noi și ne face să ne gândim dacă suntem monștri sau nu, dacă ne gândim prea mult la noi sau nu (de obicei, noi suntem în primul plan).  Nu știu ce aș putea spune. Nu e genul de carte care să se potrivească personalității mele, așa că, presupun că nu am fost persoana potrivită care s-o citească. Nu e genul de lectură pe care aș recomanda-o oricui, dar, dacă o veți citi, vă doresc să vă placă!

“Seara, înainte să adorm, închid ochii și număr bărbații pe care mi-ar plăcea să-i sărut. Îi număr pe degete. E distractiv. Când sunt mai puțin de zece degete mă simt tristă. (p. 24)”

“Moartea e pentru bătrâni, dragostea e pentru tineri, moartea e o dată, dragostea e de nenumărate ori. (p.102)”

“Doar noi, bătrânii, simțim moartea lângă noi! (. p. 109)”

Recenzie “Și munții au ecou” de Khaled Hosseini

si muntii au ecouTitlu: Și munții au ecou
Titlu în engleză: And the Mountains Echoed
Autor: Khaled Hosseini
Editura: Niculescu
Notă Goodreads: 4.02

Descriere: Aceasta carte, publicată la editura Niculescu, prezintă o poveste spusă de-a lungul mai multor generații care gravitează nu doar în jurul părinților și copiilor, dar și a fraților și surorilor, a verilor și a tuturor celor ce au grijă de ceilalți, “Și munții au ecou” explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înșală, surprind și se sacrifică unii pentru ceilalți, atunci când contează cel mai mult. Urmărind diversele personaje și ramificațiile vieților acestora, alegerile și iubirile fiecăruia, de-a lungul mai multor generații, peste tot în lume – de la Kabul la Paris, de la San Francisco până în Insula Tinos din Grecia – povestea se extinde gradual, devenind din ce în ce mai emoționantă, mai complexă și mai puternică cu fiecare pagină parcursă. 

“Și munții au ecou” este un roman incitant și provocator, demonstrându-ne modul în care autorul înțelege în profunzime legăturile și acțiunile care ne definesc și ne modelează viețile și, în final, ce înseamnă să fii om.

Nu este prima carte de la Khaled Hosseini pe care o citesc, este a treia* și, pot spune cu mâna pe inimă, omul ăsta a fost făcut pentru scris. Stilul lui este atât de simplu, ușor de înțeles, dar împletit atât de frumos, încât nu-ți dai seama de simplitatea lui. Cum am spus și pe goodreads, mă simt înjunghiată de fiecare dată când citesc o carte a autorului, pentru că plâng atât de mult încât uit și să respir. Într-o stare atât de jalnică m-a adus romanul ăsta, încât de la primele cincizeci de pagini eu plângeam cu lacrimi de crocodil și nu mai puteam fi oprită. Pentru că ne era deja dezvăluită povestea principală, povestea unui frate și a unei surori; primul care mereu îi va simți lipsa celei din urmă, iar cea de a doua va simți mereu că lipseste ceva din viața ei, dar nu va conștientiza ce.

Abdullah este fratele mai mare pentru sora lui, Pari, dar, în același timp, îi este și mamă, și tată. El se duce s-o schimbe, el îi dă să mănânce, el se trezește noaptea din pat și-o leagănă câng plânge, el își dă singura pereche de încălțăminte, fără să ezite, pentru a-i lua o pană minunată și pentru a-i face o bucurie. Cu toate că cei doi trăiesc în sărăcie lucie și că sunt pândiți de primejdia despărțirii în orice clipă, cei doi se iubesc atât de mult încât iubirea lor trece peste timp și spațiu.

Suleiman și Nila Wahdati sunt un cuplu fericit, cel puțin, din afară, așa se vede. Nila este poetă și scrie foarte mult, despre lucruri la care o femeie, din Kabul, n-ar trebui nici măcar să ajungă să le întrezărească. Cu toate acestea, Nila conduce fără să știe o cruciadă a femeilor, pentru că se răzvrătește, se zbate, să fie așa cum vrea ea, nu cum îi impune societatea înconjurătoare. Este genul de personaj care, oricâte greșeli ar face pe tot parcursul romanului, tot l-ai admira pentru că și-a trăit viața așa cum a visat. Suleiman, așa cum spune și Nila, s-a născut în locul și în timpul nepotrivit pentru dorințele lui.

Parwana, Masooma și Nabi sunt frați. Se iubesc, însă mereu există un “dar”. Cartea asta îți poate arăta că nu întotdeauna familia îți dorește binele, nu întotdeauna legătura dintre surori este puternică și trece peste veacuri, nu întotdeauna ne tratăm aproapele așa cum trebuie. Iar, după toate astea, trebuie să plătim consecințele.

Ne este descrisă frumusețea Afganistanului, a Kabulului, înainte de război și de măcelul pe care l-au făcut talibanii. Ne este spus și descris cum au distrus cultura  țării, cum intrau în case peste oameni și furau ceea ce-și doreau, considerând că este al lor. Cum criminalii de război, care s-au îmbogățit subit, încă își fac dreptatea singuri, prin mită, frică și omor.
Unuia dintre personajele noastre, după ce se întoarce din Kabul, îi este cerut să descrie orașul, iar el nu are decât să spună că este locul unde întâlnești peste o mie de tragedii pe metru pătrat.

Dar, cel mai frumos lucru, după anii 2000, simți cum oamenii își doresc să ia frâiele în mâini, pun mâna să reconstruiască, iar, dacă sunt în exil, se roagă pentru prietenii, frații și surorile, care au rămas printre dărâmături. Simți dorința de mai bun, sădești sămânța bucuriei în sufletul tău odată cu personajele, îți dorești să intri în acțiune și să te alături lor, chiar dacă gloanțele șuieră mereu pe deasupra capului tău.

Nu am idee ce-aș mai putea spune, pentru că mie cartea asta mi se pare o capodoperă din toate punctele de vedere. Atât de tare mi-a plăcut. Aș mai vrea un capitol. Aș extrage fiecare cuvând din carte și l-aș pune în carnețelul meu cu citate. Merită din toate punctele de vedere. Toate cărțile lui Khaled Hosseini merită, pentru că, chiar dacă-s ficțiune, sunt inspirate din fapte reale și îți deschid ochii. Parcă, după o carte d-asta, după toate suferințele pe care le-ai simțit alături de personaje, nu-ți dorești decât să-ți îmbrățisezi mama și să fii recunoscător pentru tot  ceea ce ai.

*Am mai citit “Splendida cetate a celor o mie de sori” și  “Vănătorii de zmeie” (există și roman grafic pe care încă nu l-am citit). Toate cărțile pe care autorul le-a scris până în acest moment.

 

Introducere

Ma numesc Andreea si-mi place foarte mult sa citesc. Atat de mult incat nici nu mi-e foame, nici nu mi-e sete, iar singurul lucru care ma desparte de continuarea cititului este nevoia disperata si urgenta de a merge la toaleta.

Nu stiu ce m-as fi facut daca n-as fi descoperit pasiunea mea pentru citit. Daca nu l-as fi descoperit pe Harry Potter, as mai fi fost cea care sunt astazi? Pe Marin Preda, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ignatescu? Cu siguranta ca nu.

Sunt genul de cititoare care citeste absolut orice, digera absolut orice carte si n-are o zona de comfort. Genul de cititoare care nu ar fi deranjata daca cineva i-as sparge casa si s-ar atinge de bijuteriile ei, ci care ar exploda si l-ar vana pe nenorocit daca a pus mana pe cartile ei. Sunt genul de cititoare care saliveaza prin librarii cand vede atatea bunatati si care trebuie sa inchida ochii si sa puna mana pe primele zece carti pe care le simte si pe alea sa le ia! Cateodata aflu ce am luat de abia dupa ce ies din librarie.

Sunt genul de cititoare care  isi poate cumpara de douazeci de ori aceeasi carte, doar pentru copertele diferite sau pentru ca a aparut o noua editie care este ilustrata.

Sunt genul de cititoare care vrea sa-i faca si pe ceilalti sa citeasca. Care ii dispera pe cei din jurul ei cu cartile pe care le prefera. Care e atat de fericita atunci cand cineva cere sa imprumute o carte!

Ador sa vorbesc despre carti si sa-i ajut si pe ceilalti sa descopere scriitori si carti frumoase. As fi cea mai fericita persoana din lume daca as putea trai numai din asta. Dar, din nefericire, nu se poate.

Am decis sa creez un mic loc in care sa pot discuta liber despre carti. Stiu ca-s multe bloguri care discuta despre asa ceva, unde se gasesc recenzii minunate si ca eu n-am talentul necesar, dar cred ca vor exista doi, trei rataciti care vor citi ceva pe aici si vor incerca ceva nou, asa ca merita sa incerc si nimic nu strica!

Sper sa fiti alaturi de mine, sunt deschisa la tot felul de opinii si tot felul de incercari. De abia astept sa primesc recomandari de la voi. De abia astept sa ne dezvoltam imaginatia impreuna si sa exploram terenuri necunoscute noua.

Toate cele bune si multe zile senine! 🙂